Care este adevărul despre clima auto?
”Clima auto e boală curată.”
”M-am îmbolnăvit de plămâni de la climă. Nu mai porni clima că îmi face rău.”
Sunt sigur că ai auzit cel puțin o dată aceste vorbe, sau ceva asemănător de la prieteni, cunoștințe, rude.
La fel am auzit și eu. Din păcate, una din persoanele care s-au îmbolnăvit de la climă este tatăl meu. De vreo 10 ani, plămânii lui nu mai funcționează normal, s-au ”calcifiat” în proporție de cca 40% (explicația medicilor de la pneumologie). Datorită acestui fapt, e sub tratament pe viață și sub control permanent.
Nu știu dacă ai simțit vreodată cum e să nu ai aer, să nu poți respira. E groaznic și mă doare că trebuie să treacă prin asta zilnic. Medicamentele și aerosolii îl ajută să respire, însă mai mult nu se poate face.
Chestia e că nu e singurul cu această afecțiuni, ci sunt mulți.
Acest articol nu este despre tatăl meu, ci despre utilizarea corectă a sistemului de climatizare auto.
Acum, întrebarea e: Clima i-a îmbolnăvit sau altceva?
Ce s-a întâmplat de fapt?
Nu știu cum s-au îmbolnăvit toți, însă pot să-ți spun cum s-a îmbolnăvit tatăl meu.
Tata a lucrat toată viața șofer profesionist pe camioane și autobuze.
Mașinile aveau sistem de climatizare, însă, așa cum se întâmplă de multe ori la noi, filtrele de polen erau ori inexistente ori ”scuturate” – cel mult – și puse înapoi. Sistemele de climatizare nu au fost niciodată curățate.
A fost mai ieftin așa, pentru ”patroni”. Rezultatul, boală pe viață.
Când te plimbi cu mașina, sau lucrezi șofer, vrei să ai confort termic. E și normal.
În anotimpurile reci, pornești căldura în mașină. Când e cald setezi sistemul de climatizare din mașină pe rece.
În ambele cazuri, de la condens, în sistemul de climatizare se dezvoltă bacterii. Acestea se ”prind” de filtrul de polen și de pereții sistemului de climatizare.
Când pornești clima, bacteriile ajung la tine în plămâni și se lipesc de aceștia. Ca urmare, pereții plămânilor se calcifiază și nu mai lasă aerul să treacă prin ei.
Așa a pățin și tata.
Din ce au spus medicii, există două situații să scapi de această problemă: transplant sau cutie de lemn. Aerosolii, medicamentele pot doar să amelioreze situația și să te ajute să respiri.
Și dacă nu e de ajuns, o simplă răceală, căldura mare și frigul sunt greu de suportat.
Dar, până la urmă, clima îmbolnăvește?
– NU. Ceea ce îmbolnăvește e nepăsarea, lipsa de cunoștințe, lipsa de interes.
La noi, urmele comunismului, sărăciei și a anilor în care fiecare a trebuit să se descurce cum a putut, a dus la vorbele: ”Lasă că e bine și așa”, ”Mai merge puțin”.
Ei bine, astea îmbolnăvesc, nu clima.
Cum poți să eviți îmbolnăvirea de la climă?
Simplu: curăță și igienizează sistemul de climatizare.
Când trebuie să mergi la igienizare?
1) Preventiv, primăvara și toamna, o dată la maxim 6 luni (3000 – 5000 km), preventiv, înainte să înceapă să miroasă sistemul de climatizare când îl pornești și să-și facă bacteriile de cap cu plămânii tăi.
2) Când clima începe să miroasă urât, înseamnă că ai așteptat deja prea mult. Mirosul e de la bacterii. Schimbă urgent filtrul de polen și igienizează-ți clima.
3) Când ai miros urât în mașină, chiar dacă nu e de la climă.
Ce trebuie să faci?
1) În primul rând, verifică-ți la fiecare 3000 km filtrul de polen.
Dacă e murdar, schimbă-l.
Dacă schimbi filtrul de polen doar la revizia anuală sau de 10.000 / 20000 / 30000 km, ai riscul de îmbolnăvire asigurat. Filtrul de polen trebuie schimbat la maxim 5000 km.
2) Du-te la igienizare climă auto cu ozon.
E singurul care omoară toate bacteriile.
Spray-urile din supermarket sunt apă de ploaie, bani aruncați. Nu te ajută la nimic.
La un SUV / Combi, ai nevoie de 3.5g ozon/h, ca să-și facă treaba. Asta înseamnă că un aparat de 3.5g/h îl folosești timp de o oră în mașină. Dacă e de 7 g/h, 30 minute, de 21g/h, 10 minute de tratament.
Verifică generatorul de ozon ce putere de producție are, ca să știi cât trebuie să lași mașina la tratament.
Înainte de igienizare, aspiră interiorul mașinii și ține geamurile închise.
După tratament, lași mașina cu motorul oprit cel puțin atât timp cât a durat igienizarea (dacă a durat 30 minute, oprești motorul și mai lași mașina închisă încă 30 minute). Asta, pentru ca să-i dai timp ozonului să se transforme în oxigen și să distrugă toată bacteriile și vurșii din mașină.
Apoi, deschizi ușile și lași mașina la aerisit 5-10 minute.
Apoi poți urca în mașină și poți pleca.
Așadar, dacă îți schimbi filtrul de polen la timp și îți igienizezi clima periodic,
nu trebuie să-ți faci griji că te îmbolnăvești de la climă.
3) Dacă ai miros urât în mașină de la alimente uitate în mașină, șoareci, lichide vărsate care au prins miros, etc, ai nevoie de o curățare completă a tapițeriei (scaune, banchetă, plafon, stâlpi, panouri uși, mochetă), apoi igienizare climă + tratament cu odor eater.
Igienizarea și tratamentul cu odor eater se repetă de câte ori e nevoie, ca să elimini mirosul complet.
Cel mai lung tratament pe care l-am făcut a fost de 10 zile.
10 zile de igienizare (60 min) + odor eater în câte 2 reprize pe zi.
Mașina a fost cu probleme mari: cuiburi de șerpi și șoareci.
Dacă ai doar miros de îmbâcsit, sau de țigări, scapi în maxim două tratamente la interval de 12 ore.
Așadar, cu riscul de ma repeta, clima nu îmbolnăvește, nu e boală curată și nu ucide.
Nepăsarea, indiferența și delăsarea fac toate acestea, chiar și în situația de față.
Alege să ai sistemul de climatizare curat. E mai ieftin decât alternativa.
Acum că știi, e timpul să treci la acțiune. Altfel, ajungem la vorba: ”Știi, și la ce te ajută că știi?”
Igienizează-ți clima auto. Azi.